Ioana Florescu - “pot să fac tot și să nu fie îndeajuns“

cornul imprudenței

nu știu să stau locului aproape niciodată

sunt atâtea locuri în care vreau să ajung

simt foame, somn și sete

pot să fac tot și să nu fie îndeajuns.

fac 10.000 de pași pe zi din colț în colț

și pe unde mă mai poartă corpul

pentru extra serotonină

observ tot ce mă înconjoară

și ce ar fi viața fără:

biserici, bănci, case de pariuri și farmacii

în ordine aleatorie, după nevoile fiecăruia.

cerem împrumuturi pentru lucruri peste posibilitățile noastre financiare

ca să impresionăm oameni de care nu ne pasă

do the products we consume actually consume us?

nu mergem la doctor decât pentru urgențe și practicăm self-medication

că farmaciile sunt la tot pasul și noi știm mai bine

când inflația e mare

e jeg prin spitale și dacă vrem sănătate de calitate

apelăm la clinici private.

mergem cu speranță să băgăm la pariuri

că poate dă norocul peste noi

și renunțăm la viața de bugetar

când de fapt nu e nimic altceva decât un joc de noroc

o patimă a adicției

în care mai mult ne afundăm.

semnul crucii când treci pe lângă biserică

a devenit convenția socială din autobuze

și Dumnezeu nu există

decât atunci când avem cea mai mare nevoie de un miracol.