Gabriel Năstase
as of 04.10.2025
Băteam mingea în asfalt cu forță
Și mingea nu venea înapoi
E prima oară când se întâmplă asta
De când au
50.810 decese la numărătoarea de azi
Poate asta e cauza
Era Duminică, într-o zi toridă, când nu mi-am mai văzut vecinii
Cu băiatul lor, Luka, mă jucam în curte – nu puteam ieși mai departe
Curtea viselor, curtea noastră, printre buruieni, pe ciment rece
Mama a zis că au plecat în vacanță
Am ieșit în curtea mea, numai a mea, infinit ocean de joacă
114.776 de răniți la numărătoarea de azi
Poate asta e cauza
Băteam mingea în asfalt cu forță
Și mingea nu venea înapoi
Confuz lucru
Mama împachetează hainele și îmi spune să mă îmbrac
Le simt mirosul curat, ca în fiecare sfârșit de săptămână
Mă îmbrac
Și mergem spre gară care în zile de vară ducea spre castele de nisip și înghețată
Poate că
516 spitale și peste 200 de școli dărâmate coleric, a rămas praf și gunoi, nu mai e nimic decât
oroare
Poate că asta e cauza
Plec pe un fundal de urlete cu urechile asurzite
Cu sufletul curat, ca atunci când schimbă mama lenjeriile Duminica
Stația 1
Veneam cu tata dinspre Obor către Iancului, aveam vreo 9 ani
Nu știu de unde am plecat, unde mergeam și de ce
Vedeam afișul publicitar de la RoStar, biscuiți comuniști
Era întins pe un bloc înalt de 12 etaje
Biscuite enorm ce privea strada
Ștefan cel Mare la apus
Marele biscuite
Biscuitele împărat
Biscuitele Dumnezeu
Privea Strada Ritmului spre Iulia Hașdeu
Și liceenii ca un mușuroi de furnici
Cu entuziasmul și iubirea lor încă nepătată
N-au trotuar și semaforul e defect
Se descurcă, pot sări peste dâmburi, peste pietre
Privea bătrânii din Obor ce vindeau legături de leuștean
Cu mâinile tremurânde și înfrângerea în glas
Privea un prim sărut pe Ziduri Moși sub praful aruncat de șantier
Șantier de 10 ani, n-au mai alocat fonduri pentru nu știu care fabrică
Iubirea lor lua în surâs gunoiul, oricum
Biscuitele privea apatic
Tata îmi zicea că o să ajungem în curând
Stația 2
Ne vedem la Mondo în față, după metrou
La Nicolae Grigorescu
Amor de mână a doua
Măcar vecinul de la 2 nu mai dă găuri în pereți
Și la început de mai miroase a tei în cartier
Îmi strângi mâna și îți spun că nu o să plec niciodată.
Dimineață târzie
Am luat cămașa pe mine
Și ce era sub ea încerca să rupă satinul
Câteodată reușește, pun un petic de la mama, din croitorie
Material brut de la italieni
Și peticul cade
Cămașa asta vișinie îmi acoperă ființa
Cu nesimțirea unui corp diplomatic
Sunt printre ei acum
Cât de obtuz își aruncă onoruri, epitete șterse
Lamentabile favoruri
Precum un "FCSB e Steaua" șterp pe o clădire interbelică
Sau "Steaua e FCSB"
Sau cum mai e
etc și etc
Păpuși orfane de păpușar
Mânărite stângaci de un bătrân cu artrită
Acum devin acid și critic
Nu-i bine pentru suflet
Ei mi-au zis că nu e bine
etc și etc
Las nasturii de sus deschiși
Las pigmentul să se vadă, tatuaj ce ai spus că o să-l regret
Cu genunchii la piept, fața întoarsă spre trecut
Contorsionism de performanță
Bogdan Macarie
emojiurile n-au miros hai să ne întâlnim la Petrache Poenaru
bunica mi-a zis că în viață ținem minte mirosurile
că fiecare moment de fever pitch duhnește a ceva
ca atunci când ți-ai sprijinit capul de mine pe bancă
și nu vedeam nici la juma de metru în față
atât de întuneric era
în parc mirosea a câine ud și a urină
tu miroseai a portocale &
un cerșetor care își împingea căruciorul de la kaufland
s-a oprit lângă banca noastră vorbind cu pungile stivuite înăuntru
dar eu cred că doar inhala din plin
fiindcă cine nu se satură de putoarea în care își plimbă căruciorul toată viața
și unele lucruri se întâmplă așa din senin
spre exemplu mâinile noastre care s-au prins pe întuneric în Cișmigiu
și am fost atât de fericit că am început să plâng &
când tata aducea o pungă de portocale
mă închideam în bucătărie și le
descojeam câte una
doar în bermude cu picioarele goale pe gresie
și le miroseam cu putere ca pe un halucinogen
până mă lua amețeala &
în bucătărie se făcea întuneric-gudron
(mă gândeam cât de plăcut miroși a Drumul Taberei și a portocale
uneori chiar îmi ies din sărite
și descojesc toate portocalele din casă)
uneori o visez pe locul din dreapta
mă ține de vorbă ca să nu adorm la volan
și să intrăm în toți stâlpii când
prindem viteză și
blocurile copacii stelele
se topesc la un loc
ea își scoate brațul pe geam
ce tare se simte parcă mi-ar plesni pielea
parcă mi s-ar descompune din umăr spune
pe vocea altcuiva desigur
așa cum se întâmplă mereu.
alteori trage înăuntru un porumbel
care se zbate așa rău
că își frânge gâtul
oricum nu-l putem lua îi explic
visul e un supermarket unde
totul are un fel de sistem antifurt
atunci ea oftează și
pune frumos pasărea în torpedo.
aproape să ațipesc
nu spune nimic
dă muzica mai tare
așa odată
și începe să râdă atunci
tresar și trag de volan
când râde
fața ei alunecă în sute de fețe necunoscute
și râsul ei este mereu altul.
aș vrea să mă reîncarnez într-o pisică
și când o s-ajungi o bătrână cu Alzheimer
să torc noaptea adunată în poala ta
dacă uiți să mă hrănești dacă uiți că exist promit
să las urme de colți și de gheare
prin fotolii
prin mobilă
prin covoare
prin creierii nopții hainele tale să miroasă a lapte ars și
mâncare pentru pisici
varză călită
și Alzheimer
și gem de caise
mamătată sunt bine
pe lângă biserici când trec
am renunțat să mă mai închin
de judecata cea de apoi
și de iad nu mi-e frică
să merg în rai în nirvana
nu țin dar bucuros
m-aș reîncarna în pisică
mamătată iau în brațe un câine
cu capul zdrobit de bordură
și blana neagră de sânge
și spumă fiartă la gură
trec oameni lasă să cadă
din pașii lor cârduri-cârduri
de păsări roșii pe stradă
prin parc aud somnifere
curgând din voci de lăcuste
și bicicletele-lame
despică aleile-nguste
aleile lungi care-acum
ca niște funii se-nnoadă
în cer un nor singur ca un
prăjitor de pâine in cadă
bătrânul de la romană
cu bibliile lui stă la pândă
pe Dumnezeu să mi-l vândă
încearcă cu glasul profetic
nu, mulțumesc
n-am nici bani de metrou
spun grăbind pasul bezmetic
dat being said
uneori îți simt privirile în ceafă
ca ploaia de germeni pulverizată
în obrazul fetei de bătrânul care
nu a apucat să-și scoată batista la timp
și amândoi stăteau față în față pe locurile pentru persoane cu handicap
îmi aduc aminte de tine seara
și încep să îmi umble gânduri prin cap
nu cine știe ce dar includ și
pata de lapte de pe tricoul negru
pe care o simțeam cum se întinde în timp ce
așteptam troleul
și pe care încercam să o ascund cu hanoracul
așa cum încerca vecina noastră să-și ascundă mâinile
stropite de vitiligo în ligheanul cu rufe când treceam
prin fața balconului și îi dădeam bună ziua
poate că am nevoie de privirile tale
fiindcă pe bună dreptate gândurile mele sunt așa
singure și îngălate
sunt sigur că așa se simte și vatmanul singur în
cabina lui obscură
încercând să fluiere
ca să nu se lase distras de huruitul obsedant al roților
și să calce vreun câine orb care traversează șinele
și să se gândească o seară întreagă
la sângele împroșcat pe geamul tramvaiului
știu că mă privești
continuă
am spus CONTINUĂ!
am nevoie de asta ca să îmi ocup mintea
ai grijă de tine
ne auzim
*smiley face* *smiley face*
Lucian Olteanu
editura a refuzat permisiunea folosirii textului
am nevoie de self-help books
pentru golul din stomac,
plin cu ultima rețetă semi-improvizată
combinație gourmet studențesc,
pentru atunci când bolul de cereale cu lapte
de la miezul nopții
nu a fost decât un flashback
spre o eră a negării,
pentru imodium luat cu cafea pe stomacul gol,
pentru partea din mine care nu are
instinct de conservare,
pentru google search doamne nu vreau să mor
fiecare are un viciu,
e greu să aleg între
a citi fiecare notă de subsol,
sau două-treișpe ore de “stai, ce făceam?”
în dicționarul meu nu scrie moderație,
gps-ul e blocat
la următoarea stradă virați la stânga
apoi virați la stânga
în continuare virați
la stânga
mergeți tot înainte;
am rău de mașină
am nevoie de self-help books,
citite la micul dejun,
cafea, grapefruit și ou fiert,
citite la prânz,
doar eu mănânc pâine în casă,
citite la cină,
mii de contradicții, mănâncă-le pe toate,
dar nu prea mult
nu visează toți copiii
să repare tot răul de pe lume?
când mai rămân doar firimituri amăgitoare
și sufletul a intrat în ketoză,
când viața încape în trei mese și-o gustare,
iar editura refuză permisiunea folosirii textului,
aportul personal e irelevant,
regresul e inevitabil
am nevoie de self-help books
ca să o iau de la capăt
latent
nu sunt mai mult decât o mână de angoase
cu kerning amatoricesc,
microtipografia umbrelor astea
denotă regret și paginile au
câte un cuvânt pierdut pe fiecare,
înot încet încerc înec
mă trezesc; disociez în metrou
atârn letargic de orice mă prinde
oricine mă scapă sau vai
am dat eu drumul
e ușor să te plângi de viață
după un somn escitalopramic și
o cafea nocturnă, orele lucide sunt mai mult
o pagubă hârtia e pătată cu lacrimi arse
stoarse de cortisol
mă uit pe linkedin
mă uit pe bumble
mă uit pe geam
căzut la pământ cerul e
departe și mă târasc în cercuri
ora asta e un minut interminabil
nu mai e nimic aici
omul pe care-l vrei e latent, lucian,
prins undeva între piața muncii și plaja modern
mereu prezent, rareori asistat de rațiune
în oglindă e mereu altcineva
și râde și urlă
pune scoci, touch grass
în ciuda așteptărilor
știu să repar lucruri,
nimic nu merită lăsat stricat
chiar dacă nu arată la fel,
crăpăturile alea sunt pline cu iubire
la nivel molecular până
le seacă timpul la microscop
e asurzitor de pustiu pe stradă,
dar muzica nu merge ascultată în mers
mersul e pentru gândurile din
duș pe care vrei să le uiți,
pentru conversațiile jenante din subconștient
pentru obsesia perversă a pierderii timpului
ies din casă just for show,
simularea unei existențe plăcute
reprimată de ceva angoasă de care
doar eu mai sunt prins, odată
două dureri congruente,
acum doar una cu mai mult self-pity
și-a făcut în ciudă aspirațional
„ieși afară, touch some grass
după mai vedem”
am învățat singurătatea ca pe
luceafăr, două strofe și ceva în colțul gurii
primesc notificare; am o durere de cap
cu screen time 13 ore pe care
nu mi le-amintesc și briza
de la geam împrăștie inutil
praful din mochetă; abia făcusem curat
difuzorul îmi cântă
„you can love again if you try again”,
dar până la noi dispoziții
mă iau de mână și ne plimbăm amândoi
prin șiroiul liniștii ăsteia ca
printr-o ploaie caldă
fără nori