Alis Cruşoveanu: „Lichidul meu, roaccutane mă îmbătau“
Recenzie de Călin Niţă
Alis Cruşoveanu: Mă numesc Alis Crușoveanu. Am 17 ani. Sunt sensibilă, visătoare. Plutitoare... Caut să evoluez, uneori absentă cu ochii roșii și cuvinte împăienjenite prin firele unui trupuleț. Dar aici. Să-mi vărs sufletul prin piesele pe care le cânt și versurile poeziilor mele, să-l curăț de fapt, să-l descopăr, să fie viu. Și să iubesc.
Poemele lui Alis Cruşoveanu au la bază dicteul automat, care alege aparent aleatoriu imaginile expuse şi rolul pe care ele îl au în structura textelor. Apar un tu şi un el, cu o serie de etichete ca iubit, cap, trist, desemnate după o logică internă, opacă iar entitatea poetei nu este nici ea continuă, ci iubită, soră, mamă, sau o tipă într-un autocar roşu. Sintaxa primitivă, dusă uneori foarte aproape de incoerenţă vine la nivel formal în completarea haosului de mai sus, efectul fiind acela al unor amintiri prea puternice pentru a fi rememorate după un fir narativ clar. Totuşi, în cazul unui astfel de text, cu o formulă infinită apare provocarea separării de fondul emoţional, necesară pentru a alege un final potrivit. Faptul că Alis reuşeşte să facă asta ne arată, zic eu, că nu este vorba de un simplu flux al conştiinţei, ci de nişte texte atent lucrate.
Ne numim
Palmele soției tale nu înțeleg noaptea aia pe terasă
Seva din noi
Icoanele păstrau ADN din milă
Ești, cum se spune
Bărbat
Așa credem
Dar acum trei ani?
Scriai destinul într-un paragraf
În două săptămâni ani
Te numeai iubit
În poziția melcului te rugai să rămân
Erai beat
Eu plângeam
Visam pe iubitul meu
Şi el era beat
Mă pierdeam pe strada cu sens giratoriu
Lichidul meu, roaccutane mă îmbătau
Am băut gin şi am vomitat
Luam vitamine roz
Purtam hanoracele lui
Stocam sentimente pentru trist
Nu știam
Te numeai în numele capului
Cap
Ultima noapte
Desenam orice cub neatins
6 ore și sărutul de rămas bun
Banca cu roșu și alb din gară
Ştii că mi-am închipuit că ești cu mine ultimul minut?
Când m-am urcat în tren în vagonul care nu era al meu
Pe scaunul care nu era al meu
Și ți-am făcut cu mâna
Definitiv
Am vrut să mor
Sunt fericită că îţi săruți soția
Cum ziceam într-o iarnă
Go little rockstar
(Te numeai iubit)
Primeam îmbrățișări
Un prieten
Nu era prietenul meu
Aștept scuze
Sau mă obișnuiesc
Te numeai trist
Dimineața asta
După visele în care înjuram
Toți anii de când încerc să salvez ceața
Am vrut să mai fiu o dată
Cum obișnuiam
Să trăiesc fără să-mi fac rău
Voiam să trăiesc în amintiri cu îndrăgostiți
Să simt că lumea nu se îneacă pe 25 februarie
Când el țipă la mine
Iar eu
Stau
Mă numesc
De la capăt
Bretele albastre și atingeri iminente
Nu le vezi
Nu mai vezi nimic
Nici nu vreau să vezi
Dar mai sper uneori
Buzele tale și eu
Însetată
Marginalizată
Separă gropile din pielea mea
Usucă paginile
I would like to taste your roots
I hate you for that
There’s no hate without love
Râsete și lame și lacrimi
Poate îți amintesc de iubită, soră, mamă
Ține minte fata din tren care ținea contactul vizual (sau nu)
Sunt o tipă
Într-un autocar roșu
Dacă trec prin fața magazinului de unde îți cumperi pâine
O să știi vreodată?
Doi băieței
Grija pe care ți-o ofer mă ține departe de tata beat
Gesturile intime lasă mirosul să crape înainte de mine
Să te ating îndeamnă o fetiță să nu se uite de două ori la un stomac neobișnuit
Mi-e greață când ne intersectăm
Când mă atingi sau urli la mine
Și încuviințez
Și plâng
Și-mi adun șervețelele cu sânge
Și privesc
Pastile
Mov
