Roberta-Andreea Popescu: „materialismul blugilor raiați”
Roberta: Elevă in ultimul an la liceul Tudor Vianu din București. Pasionată de partea tehnică a lucrurilor. Scriu pentru a vedea si partea umană a vieții
În poeziile Robertei-Andreea Popescu ne întâlnim cu un neomodernist reimaginat. Cu jocuri de cuvinte și formulări complexe și sacadate, imaginile ireale își găsesc întotdeauna, în final, un corespondent real, anost, neutralizandu-se ironic ("materialismul blugilor raiați" sau "arta ultilizării casnice a lămâilor"). Nu e o poezie confesivă sau una a deplângerii, și, deși încă suferă de unele prețiozități, credem în poemele Robertei care dau dovadă de inventivitate stilistică, mult curaj și dăruire, așa cum afirmă și ea în propria poezie. ("Bucuria se destramă în dăruire/ Visul de neon, frenetic, încearcă/Să consume din mine staticul.")
Deschid ochii și lumina se ascunde.
filmări slow–motion cu mine clipind
iar contenția lipsește cu desăvârșire
și-mi deformează tot amalgamul dentar
un haos controlat
și organizat după propriile plăceri trupești
învelește-mi sufletul
cu limba-n care trupul tău vorbește
fatalitatea caracterului organic
poeticul absolut al vitalității și strălucirii
chipuri constrânse
chinuite
materialismul blugilor raiați
suntem caractere indecise
ne construim toată personalitatea pe un singur epitet.
iar fluiditatea conversațională e concepută
doar din arta utilizării casnice a
lămâilor.
dulci, acre,
fragile, imagistic vulnerabile
și când fac limonadă voi sădi semințele acestei dinastii
o realitate preconcepută a viitorului
mă urmărește ca iluzia
și creăm o conexiune de tensiune
mirajul florilor de lămâi în golul din piept.
Administrează etichetele. Categorii
Tărie în fragilitate
chintesența din alambicul timpului
sensuri date de subconștient
Echilibru în haos
pensule de lumină,
esențe pure
Întuneric în iluzii
straturii ancestrale ale adevărului incontesabil
alchimist al cuvintelor
sunet și sens în ochii căprui uscați de ritm
Dietă și hrană
Bucuria se destramă în dăruire
Visul de neon, frenetic, încearcă
Să consume din mine staticul.
Aș fi fost cel mai iubit conglomerat dacă
Doar eram material și aș fi
Renunțat la ceva ce ni se spune nouă că ar avea note de umanitate
Magnolia cu parfum de Nu – Mă – Uita
Gândurile prin aripi de drum dacă
Le concretizez
În acorduri minore
Mania existenței iluzorii nemanifestată
Ciclic, de orice vibrație
A gesturilor lăcuite de spirit
