Roberta Andreea Popescu
Trăiește! Zâmbește!
zâmbește
Silueta perfectă în doar 30 de zile
30
30 de secunde
o Victimă la 30 de secunde
Zâmbește, iată dieta perfectă
cum să ai un corp de invidiat
corp
semne pe Corp
Semne
Zâmbește, păstrează-ți tenul tânăr
tânăra din centrul vechi
Zâmbește, Calmează-ți anxietatea în doar 3 pași
calmează
melatonina calmează atacurile de Panică
Zâmbește, cum să Nu cauți atenție
Atenție
Atenție cânt ieși pe stradă
Zâmbește
De ce nu zâmbești?
o divinitate pentru un ateu
libertatea golului de tine
îmi curge prin vene lumina
podul minții tale
pustiu în urma ta, pustiu de verde…
versurile mele nu-ți vor aduce linişte
aer rarefiat
proporție
vibratie şi obsesie
straturi de sens
paradis în ebraicǎ
pǎmânt
apǎ
lotus
foc
aer
cuvânt, miros de ierburi şi petale
cred cǎ nu ne-am mai vǎzut
de o
vreme
ochii simt cǎ ni se prefac deja
în indicator
e un sens giratoriu.
miroşi a viațǎ
și mie îmi e poftǎ sǎ trǎiesc
gust din frunze
de lotus
ofilit pe marginea treptelor.
strainǎ de visul
prǎbuşit lângǎ mine
zace privirea ta.
fluid adorm cu
gândul sufocat.
vibrație și obsesie
e un umăr de nor întins
peste el
îmi curge prin vene
lumina
sunt un meteor.
psihotronicul din caracterul tǎu haotic
te căutam aseară, în liniștea patului,
e gol, tăcut, visul meu uitat și sec.
râsul tău încă răsună,
holurile devin tot mai reci și ventriculele mai goale, uscate.
nu-i doar alcoolul,
ci și ochii tăi căprui, și părul tău lucios, curgând în valuri aurii
tu m-ai lăsat,
ai plecat mult înainte de a pleca, tăcut,
n-am știut vreodată
de ce ai vrut
să rămâi
să pleci
să repeți.
încă mă bântui,
o umbră,
o boală,
sunt pagini ce vorbesc despre tine,
pseudoștiința mea
rup foaia
te arunc la coș
te uit,
nu ești mort pentru mine,
acea amintire mereu te-nvie.
las timpul să curgă,
să mă spele de tine,
cortina cade
hohotele pașilor se sting, dispar încet.
mă duc.
rămâi cu bine, umbră.
incompleți și imposibil de iubit.
practica din teorie
e tot ce am putut observa
că viața mi-a devenit
Pasaj Unirii, că mă strânge
de gât, și mă constrânge.
și tot ce văd e un trecut
inexact, necalibrat.
înecat în posibile speranțe,
ce și-au alterat gustul,
devenind amare.
nu șțiu unde să mă uit
însă, tot ce văd, e
Pasărea mea, ce cândva
cânta balade pentru mintea mea
și din ciripit, aveam flori roșii,
din sângele vărsat în război cu mine.
acum au mai rămas doar spini
îi strâng în palme, sperând să simt durere
fără să am vreun resentiment sau alt gust amar
posibil nevinovat.
dar mă mint și mă tot mint,
că voi repara pasărea mea
că voi auzi din nou balade.
momentan înțeleg de unde vine cântecul de ciori
castele părăsite și fiori uitați.
parfumul de pe plajă nu mă mai îmbibă
până la ultima alveolă, doar mă sufocă
îmi stoarce toate puterile din fiecare mușchi facial.
și mai sper la un cântec de alinare
dar mă uit la versuri, și încă dor,
pentru că aș vrea să plec undeva departe,
pe Luna ce nu o mai văd și nu-mi mai e în palme.
constelații inumane, sunt pline de ceva ce în mine
nu mai Există.
coșciug pentru alte vise și aspirații
căci nici ele nu mai îmi sunt muze, doar frica de inexistent
pentru că sunt ura și uitarea în persoană,
sunt violența psihotronică, un meteor din stratul de ozon
nu pot fi ascultată, pentru că mă regăsesc în alții
numim persoane „dragi” în ipostaza „lângă noi”
și doar ne otrăvim cu formol.
insecticid din amintiri, mă face să-mi rup petalele
trei, și ele, posibil iluzorii, e o luptă a foametei,
pe care o țin sub roțile mașinilor.
trăim Vise Triste, mai avem doar păsări în noi,
și nu le lăsăm să zboare, că le vom săgeta noi înșine.
retragere lentǎ
contururi topite de luminǎ
umbrele nu pǎrǎsesc Abisul
genele lǎsate aruncǎ cerul
peste tǎcere.
voce ruptǎ în ecouri
valuri ce n-ating Malurile
revenirea e o reverie din somnul
oaselor flǎmânde
cercuri strâmte, spiralǎ invizibilǎ
ferestre spre al tǎu Nicǎieri
despǎrțire lentǎ de vehicul
piele uscatǎ ce se dezlipeşte fǎrǎ zgomot
linişte = formǎ de Zgomot
pereții definesc ecourile gândurilor rǎmase
drumul în jos al lui Dante din exil
aerul se tot subțiazǎ şi întunericul devine transparent
minciunile sunt doar neclare
timpul e doar linie întreruptǎ
apele nu mai curg drept
secundele au propriul drum
ciocnire în puncte fǎrǎ nume
epuizarea cǎutǎrii e un alt început
