Gabriel Năstase
as of 04.10.2025
Băteam mingea în asfalt cu forță
Și mingea nu venea înapoi
E prima oară când se întâmplă asta
De când au
50.810 decese la numărătoarea de azi
Poate asta e cauza
Era Duminică, într-o zi toridă, când nu mi-am mai văzut vecinii
Cu băiatul lor, Luka, mă jucam în curte – nu puteam ieși mai departe
Curtea viselor, curtea noastră, printre buruieni, pe ciment rece
Mama a zis că au plecat în vacanță
Am ieșit în curtea mea, numai a mea, infinit ocean de joacă
114.776 de răniți la numărătoarea de azi
Poate asta e cauza
Băteam mingea în asfalt cu forță
Și mingea nu venea înapoi
Confuz lucru
Mama împachetează hainele și îmi spune să mă îmbrac
Le simt mirosul curat, ca în fiecare sfârșit de săptămână
Mă îmbrac
Și mergem spre gară care în zile de vară ducea spre castele de nisip și înghețată
Poate că
516 spitale și peste 200 de școli dărâmate coleric, a rămas praf și gunoi, nu mai e nimic decât
oroare
Poate că asta e cauza
Plec pe un fundal de urlete cu urechile asurzite
Cu sufletul curat, ca atunci când schimbă mama lenjeriile Duminica
Stația 1
Veneam cu tata dinspre Obor către Iancului, aveam vreo 9 ani
Nu știu de unde am plecat, unde mergeam și de ce
Vedeam afișul publicitar de la RoStar, biscuiți comuniști
Era întins pe un bloc înalt de 12 etaje
Biscuite enorm ce privea strada
Ștefan cel Mare la apus
Marele biscuite
Biscuitele împărat
Biscuitele Dumnezeu
Privea Strada Ritmului spre Iulia Hașdeu
Și liceenii ca un mușuroi de furnici
Cu entuziasmul și iubirea lor încă nepătată
N-au trotuar și semaforul e defect
Se descurcă, pot sări peste dâmburi, peste pietre
Privea bătrânii din Obor ce vindeau legături de leuștean
Cu mâinile tremurânde și înfrângerea în glas
Privea un prim sărut pe Ziduri Moși sub praful aruncat de șantier
Șantier de 10 ani, n-au mai alocat fonduri pentru nu știu care fabrică
Iubirea lor lua în surâs gunoiul, oricum
Biscuitele privea apatic
Tata îmi zicea că o să ajungem în curând
Stația 2
Ne vedem la Mondo în față, după metrou
La Nicolae Grigorescu
Amor de mână a doua
Măcar vecinul de la 2 nu mai dă găuri în pereți
Și la început de mai miroase a tei în cartier
Îmi strângi mâna și îți spun că nu o să plec niciodată.
Dimineață târzie
Am luat cămașa pe mine
Și ce era sub ea încerca să rupă satinul
Câteodată reușește, pun un petic de la mama, din croitorie
Material brut de la italieni
Și peticul cade
Cămașa asta vișinie îmi acoperă ființa
Cu nesimțirea unui corp diplomatic
Sunt printre ei acum
Cât de obtuz își aruncă onoruri, epitete șterse
Lamentabile favoruri
Precum un "FCSB e Steaua" șterp pe o clădire interbelică
Sau "Steaua e FCSB"
Sau cum mai e
etc și etc
Păpuși orfane de păpușar
Mânărite stângaci de un bătrân cu artrită
Acum devin acid și critic
Nu-i bine pentru suflet
Ei mi-au zis că nu e bine
etc și etc
Las nasturii de sus deschiși
Las pigmentul să se vadă, tatuaj ce ai spus că o să-l regret
Cu genunchii la piept, fața întoarsă spre trecut
Contorsionism de performanță
