Interviu Andrei Zbîrnea: „nici în poezie, nici în prog, așternutul călduț nu face bine“
Autoare: Irina Francisca Ion
Andrei Zbîrnea s-a născut în ’86 în Urziceni, dar adoptat în (stil mafiot la fel ca-n) `98 de Berceni. Jurnalist, copywriter, câteodată poet. Om bun la toate la Atelierul Mornin’ Poets. Moderator al Poetic Hub, un proiect al Cărturești. Coordonator al proiectului de recenzii Kooperativa Poetică. Membru al PEN România. Cea mai recentă carte publicată – nick cave@bergen (CDPL, 2021). A mai scris Rock în Praga (Herg Benet, 2011), #kazim – contemporani cu primăvara arabă (Herg Benet, 2014), Turneul Celor Cinci Națiuni (frACTalia, 2017) și Pink Pong (împreună cu Claus Ankersen, frACTalia, 2019 – volum trilingv).
Volumul nick cave@bergen a fost nominalizat în Secțiunea Cea mai Bună Carte de Poezie a Anului 2021, la Festivalul Național de Poezie „Nicolae Labiș”, ediția a LIV-a. În 2015 a obținut marele premiu al Festivalului Antares (Galați, Brăila, Sulina) pentru Poezie. În 2021, a obținut premiul al II-lea la Concursul Național de Poezie „Ion Chichere”, Reșița (Ediția a VI-a).
Din 2020 este parte a juriului de la Festivalul de Poezie „Gellu Naum” (gimnaziu și liceu).
A participat în mai multe festivaluri de literatură, printre care FILIT Iași 2019, 2021, 2022 & 2023, Poets in Transylvania 2023, Poezia e la Bistrița 2021, Astra Poetic 2023, Festivalul Transdanubian Craiova 2021, 2022 & 2023. Este tradus în limbile cehă, daneză, spaniolă maghiară, franceză și engleză.
Este inclus în mai multe antologii, printre care PEN România la Centenar – Fotografie de Război (Casa de Pariuri Literare, 2022), Generația O mie de Semne – 59 de Poeți apăruți la Poșta Redacției (Casa de Pariuri Literare, 2022) și Panglica Neagră – Carte de Doliu (Vellant, 2023), Astra Poetic 2023 – Travelers (Astra Museum, 2023), Poemele Izolării (Editura Muzeelor Literare Iași, 2023).
A coordonat antologia Doppelgänger: Antologia Mornin’ Poets - primele patru sezoane, 2018-2020 – (frACTalia, 2021).
Scrie despre muzică progresivă (rock, metal) în Revista Familia și în Matca Literară. Lună de lună, Discografic și progmatca.exe pe firmament.
FAN al echipei Borussia Dortmund și al serialului The Office (versiunea din State). Speră să scrie mai multă proză în perioada următoare.
Volumul tău de debut „Rock în Praga” a fost unul dintre primele mele contacte cu poezia contemporană, fiind o mare fană a editurii Herg Benet prin 2012-2013. Eram în liceu și tot ce știam despre poezie era din programa școlară, iar cartea ta mi-a arătat atunci o nouă sferă confesională & o libertate pe care n-o mai întâlnisem. Eu n-am mai citit multă poezie în anii ce au urmat (până recent prin 2021), tu ai continuat să scrii. Care e relația ta cu volumele de poezie scrise acum aproximativ 10 ani? Te mai regăsești în estetica de atunci? Sau te întorci la ele cu o experiență & o maturitate care aduce cu sine o abordare mult mai critică asupra textelor?
La început un mic îndreptar. „Rock în Praga" (RiP), volumul meu din 2011, apărut la Herg Benet, nu e prima mea carte. A mai existat una, „Șapte ani de căutări”, în 2008. Adolescență și tinerețe timpurie zbuciumate. Nu am ascuns această carte, însă nici nu m-am lăudat cu ea în stânga și în dreapta. Așa că, în 2011, am vorbit despre RiP ca despre un debut real.
Stilul de acolo s-a născut într-o plimbare cu vaporașul la Praga, pe Vltava, într-un city-break în care mergeam cu o fostă iubită. În loc să mă bucur de peisaj, am început să scriu pe un carnet niște poeme în proză, având ca personaj central o fată, Adela, care avea chipul unei vânzătoare dintr-un gift-shop din centrul orașului. Știu despre ea că provenea din actuala Macedonie de Nord. Restul informațiilor sunt din imaginație și din croșetarea prin propria biografie.
Relația cu volumele scrise acum 7-10-12 ani este una destul de OK. Un poem din RiP a intrat în vara asta în antologia Festivalului Astra Poetic de la Sibiu, cu texte din #kazim (contemporani cu primăvara arabă), lucrez ceva pentru un performance (va fi în 2024, veți afla din timp), iar poemul care închide „Turneul Cinci Națiuni" (frACTalia, 2017) e cel pe care l-am citit de cele mai multe ori în public. Fargo 05:59 AM beneficiază și de o reprezentare video și audio excepțională, mulțumită echipei de la Cenaclub. Cumva aceste volume mi-au dat o direcție, au explicat anumite fenomene din viața mea și, deși sună clișeic, m-au făcut să fiu cel de astăzi. Înerc să fiu blând cu Andrei de la 23-24 de ani, care scria despre Praga, rock și iubire la modul idealiza(n)t.
Ce ai aduce înapoi din scena poetică a anilor 2000-2010 în 2023? Și invers, ce îi lipsea scenei de atunci și s-a dezvoltat mai mult în anii ce au urmat?
Eu am prins foarte puțin din scena poetică de început de mileniu. Am apărut în peisaj prin 2010 și am încercat să găsesc noduri în rețea, ca să mă pot descurca prin această lume frumoasă, dar foarte complexă. Am căutat pe Google termeni specifici și așa am ajuns la Institutul Blecher, Claudiu Komartin, Sorin Despot, Răzvan Țupa, Elena Vlădăreanu, Ruxandra Novac sau Marius Aldea. Mergeam mult la evenimente. La Atelierele Relaționare ținute de Răzvan Țupa, la Blecher, la Cenaclul organizat la Biblioteca Metropolitană de Octavian Soviany și Ștefania Mincu (acolo am avut prima lectură publică prin 2010, parcă). Cumpăram cărți din poezia douămiistă din anticariate online. Prețurile erau obscene mai ales la volumele publicate de Vinea, dar interesul meu era foarte mare.
Ce ne lipsește în 2023 față de 2011-2014, să zicem? Cred că erau mai multe edituri de poezie dispuse să mizeze pe tineri. De fapt atunci s-au și cristalizat Casa de Editură Max Blecher, Casa de Pariuri Literare, Herg Benet (ei nu mai publică poezie de ceva timp). Totuși, cele care au rămas au ajuns la un grad de profesionalizare mai ridicat. Iar oamenii care au rezistat acestui deceniu și ceva astăzi fac lucrurile mult mai profesionist și cu și mai multă dedicare.
O chestie mai bună în 2023 se referă la faptul că s-au dezvoltat și proiecte alternative cu o bază solidă. Voi aminti aici Visceral, Pragul Vaida plus festivalurile de poezie și literatură care se apropie sau au trecut de 10 ediții. FILIT Iași, Poets in Transylvania, FILTM, Z9Festival, Poezia e la Bistrița, Festivalul Internațional de Poezie București. Mai sunt și altele. Cel mai important aspect este acela că aceste festivaluri implică și liceele din orașele respective, prin vizitele scriitorilor români și străini în orele de curs. Ar fi foarte multe de zis aici, însă cred că accesul la informație (cu un bemol – să știm să căutăm) ne dă în Noiembrie 2023 o cale mai ușoară de acces pentru cei aflați la început. Și e un mediu mult mai safe.
Scrii despre muzica prog (rock, metal) în Revista Familia și în Matca Literară. Care sunt trupele tale preferate și cum simți influența muzicii asupra textelor pe care le scrii? Crezi că muzica prog se apropie cel mai mult de estetica poeziei tale?
Mi-ar lua două săptămâni să le menționez pe toate și tot nu aș închide cutia. O să menționez doar câteva nume, în speranța că, printre cititorii voștri, pot fi oameni interesați să le descopere. Leprous, Riverside, Dream Theater, Pink Floyd, Frank Zappa, Pearl Jam, Iamthemorning, Steven Wilson, Opeth, Haken, Iron Maiden, Red Hot Chilli Peppers, KAUAN, Katatonia, Lost in Kiev, Mono, Sólstafir, Vulture Industries, Pain of Salvation, Novalis, Kraftwerk și mulți alții. Dintre autohtoni ar fi byron, Asemic, Phoenix (până prin 1992), Valerinne, RoadKillSoda.
Influențele lor vin din versuri, ritm, tematică abordată. E un cumul care mă înconjoară și pe care uneori nu mi-l pot explica. Nu neapărat că fac dicteu automat, însă de multe ori mi-e greu să explic de unde a venit cutare vers sau o anumită imagine. Însă încerc să variez, pe 15 noiembrie (2023) am mers la un concert care a fost total în afara tabieturilor și obiceiurilor mele de consum. Simion Bogdan Mihai și Lăutarii de Mătase. E clar că muzica tradițională din mai multe regiuni ale țării a zgândărit alte butoane, pe care de obicei le ține inactive. E ca și cum mergi la sală și faci un exercițiu care îți dă o revelație: un mușchi de care nu știai că există, care acum începe să lucreze pentru tine. Nici în poezie, nici în prog, așternutul călduț nu face bine. Asta pentru că anii din urmă (din 2011 sunt pe baricadele poeziei) mi-au arătat că nu există o masă critică prea mare pentru un nou volum de poezie de la un anumit autor. Sigur sunt și excepții, însă tirajele sunt mici și foarte mici.
Ce volume de poezie le-ai recomanda lui Mikael Åkerfeldt, Ross Jennings și Devin Townsend?
Nu voi verifica pe Google dacă acești autori și autoare sunt traduse în limba engleză. Însă, de dragul experimentului, să presupunem că sunt. Pentru Mikael Åkerfeldt aș zice Elena Vlădăreanu –Bani. Muncă. Timp Liber (Nemira, 2017). Pentru Ross Jennings merge mai pe sentiment Frânghia Înflorită de Radu Vancu (Max Blecher 2012 și reeditat în 2022), iar pentru Cameleonicul Devin ceva de la Vasile Leac. Poate Monoideal, Nemira, 2018.
Ca să rămânem în același registru, ce albume crezi ca ar fi potrivite pentru a rula în background la lecturi din volumele tale? Cum sună fiecare volum transpus în muzică, există fluctuații de la o carte la alta sau urmează o direcție lină?
Nu m-am gândit foarte precis la fiecare în parte cu ce muzică are merge, însă la „nick cave@bergen” (CDPL, 2021) am un playlist pe Spotify, care e trecut și la finalul cărții. Sunt piese pe care le-am devorat pe repeat în perioada scrierii volumului. Acolo rulau muzici din epoci istorice foarte diferite. Tool, Janis Joplin, compozitorul Anton Webern (secolul 19- început de secol 20), A Perfect Circle, Katatonia, Major Parkinson și alții.
Unele cărți chiar au pornit de la idei musicale. 3 din ele. Rock în Praga, Pink Pong (frACTalia, 2019) în colaborare cu Claus Ankersen și tradusă de Iulia Stoichiț și nick cave@bergen. De la rockul știut și fredonat de toți, la săpături adânci în muzica floydiană și până la tenebrele lui Nick Cave. Dacă cineva va scrie vreodată un eseu mai amplu despre demersurile mele poetice, o cheie muzicală ar putea să fie CALEA. M-ar ajuta și pe mine să-mi fac ordine în gânduri.
Organizezi de 17 sezoane încoace Atelierele Mornin’ Poets, unde aduci în fața cursanților poeți contemporani cu voci puternice. Printre traineri s-au numărat de-a lungul timpului Radu Vancu, Anastasia Gavrilovici, Ligia Pârvulescu, Gelu Diaconu, Mina Decu, Adela Greceanu, Vlad Drăgoi, Lena Chilari, Laura Francisca Pavel și mulți alții. În curând va începe sezonul cu nr. 17, care îi aduce în atelier pe poeții Dmitri Miticov, Gabriela Feceoru, Radu Andriescu, Silviu Gongonea și Ovidiu Baron. Cum a început proiectul Mornin’ Poets? Ce dificultăți ai întâmpinat pe parcurs? A ridicat trecerea la online & mai apoi hibrid probleme în organizare?
Proiectul a început în 2018, după ce existase la Club Revdepov și Revista de Povestiri un atelier de poezie cu 5 episoade, susținut de Simona Popescu. Eu am fost printre cursanți în 2015 și mi-a plăcut foarte mult formatul. Am rămas în legătură cu Simina Diaconu pentru un proiect de tipul Mornin’ Poets. Momentul potrivit urma să vină în curând. Pe formatul Creative Writing Sundays, sora mai mare a Mornin’ Poets (MP) (sezoane cu câte 5 episoade și 5 antrenori) am construit atelierul de poezie. Mereu alți autori/antrenori, voci diferite, uneori contradictorii, care să ofere feedback cursanților. Și uite așa au trecut 6 ani, 79 de episode și 79 de antrenori diferiți. Voiam să mergem până la 100 diferiți, însă din sezonul 18, vom mixa pe cei noi cu cei care au fost cei mai iubiți la Mornin’ Poets, asta ca să condimentăm puțin lucrurile.
Pandemia, online-ul și hibridul. Desigur, au fost discuții, între mine și colega mea Simina Diaconu, dacă să ne oprim în martie 2020. Sau dacă să ne repliem pentru online. Și alegerea noastră de a continua a ajutat la dezvoltarea națională a proiectului Mornin’ Poets. După relaxarea măsurilor SARS-COV-2, hibridul a fost un gest firesc, mai ales că aveam mai mulți participanți din online decât din București. Și nu-i puteam priva de feedback și evoluție. Și nu am greșit. Sunt câteva nume care m-au făcut mândru în anii aceștia. Deja au devenit cunoscuți și publicului atent la poezia contemporană.
Dacă am face un salt înapoi în timp și am lua atelierele cu noi, ce setlist de poeți invitați crezi că l-ar convinge pe un Andrei Zbîrnea nedebutat, la început de drum, să participe la ateliere? Cum s-au schimbat preferințele tale în materie de poezie de-a lungul timpului? Ce modele ai avut când ai început să scrii și cum s-au transformat odată cu maturizarea poeziei tale?
Deși sunt foarte organizat, cu liste, cred că întrebarea voastră mă prinde gol pușcă. Sunt convins și acum că cei cinci poeți invitați la primul sezon MP au fost excelenți pentru prezentarea unui nou proiect. Miruna Vlada, Sorin Despot, Claudiu Komartin, Svetlana Cârstean și Elena Vlădăreanu aveau trei atribute esențiale: know-how, empatie și erau cunoscuți de oamenii interesați de un proiect ca Mornin’ Poets. Cred că aceste cinci nume l-ar fi convins și pe Andrei Zbîrnea nedebutat și în foame de poezie.
Modele mele au evoluat și în interiorul poeziei și în afara ei. Sunt influențat de toate formele de cultură pe care le consum. Dacă mă lenevesc și urmăresc doar seriale Netflix și HBO Max, și poezia mea va suna în modul acela. Dacă iau o carte de neuroștiințe, s-ar putea să am mari surprize. Totuși, ca să îți dau un răspuns palpabil, am fost foarte apropiat mereu de poezia lui Radu Vancu. Și asta de prin 2009, când am luat contact cu ceea ce scrie.
Ce mai citești în ultima vreme în materie de poezie & proză? Ai descoperit noi scriitori care să îți atragă atenția?
Acum citesc Demența Digitală de Mnafred Spitzer și Gene Dominante de Ștefania Mihalache. Știință pentru curioșii nespecialiști și proză scurtă pentru complementaritate. Pentru 2023, revelațiile mele în poezie au fost Laura Pavel, care a și fost coach la Mornin’ Poets și una dintre invitatele mele și ale lui Carmen Florea la Poetic Hub Street Delivery și Sergiu Vaida, un poet recuperat de comunitatea orădeană, despre care am și scris un mic text.
Ce sfaturi ai avea pentru un tânăr poet care răsfoiește cărțile de la frACTalia și OMG în Cărturești după liceu? La ce evenimente să ia parte, ce cărți să citească, la ce să se aștepte de la scena poetică în 2023?
Câteva sugestii, nu sfaturi. Să meargă la cât mai multe evenimente, să-și ia notițe când aud cărți recomandate. Să scoată afară cele 200 de poeme proaste pe care fiecare dintre noi le avem. Să pornească de la o listă de 10-20 de titluri recomandate de cineva de încredere. Poet, profesoară de literatură, prieten mai mare, cu bagaj mai mare de lectură la activ. Iar după parcurgerea acelei liste va avea cu siguranță alte 245 de liste pe care să le parcurgă și să le ia la puricat. E bine să existe varietate, nu avem 100 de cărți care citite ne vor face poeți. Poezie, dar nu doar românească și contemporană, proză diversă, filme, muzici variate de intrat în mood, meciuri de fotbal sau tenis, plimbări lungi pe malul lacului sau prin Bergen/Oslo. Să îi asculte pe porumbeii din Byparken, Bergen, la ei stă cheia poeziei care atinge. Visceral și suav deopotrivă.
Există în societate o imagine-tip, un portret-robot al poetului? S-a schimbat această imagine de-a lungul timpului în care ai activat ca poet?
Există acel pattern că poeții sunt neserioși sau că întârzie la evenimente. Am creat Mornin’ Poets și ca să demontez genul ăsta de mit. Poeții se pot trezi duminica, mai devreme, să ajungă la o cafenea pentru a da din cunoștințele lor altor poeți sau aspiranților în poezie. La fel se întâmplă și cu cei care vor să scrie poezie mai bine. Totuși schimbările nu se produc de la o zi la alta, iar o parte a societății îi privește pe poeți ca pe niște oameni neadaptați social, care nu pot duce la bun sfârșit un proiect.
Mai e o chestie enervantă când există acel context în care poetul sau poeta, dacă sunt poeți, trebuie să spună pe loc câteva versuri. Să le arate celorlalți că sunt pe bune. Mai e și treaba cu rima, dar m-aș lungi prea mult, dacă intru acolo. Și voi, prin Laboratoare, contribuiți mai mult decât credeți la schimbarea imaginii și paradgmei poetului.
După cele cinci volume de poezie publicate, să ne așteptăm și la un volum de proză din partea ta în 2024-2025?
Mi-ar plăcea să găsesc timp și disciplină pentru asta. Încă nu am izolat aceste două elemente. Poate la anul să dau contur puțin proiectului Mongolia. Mi-ar trebui măcar o lună în care să mă ocup doar de asta, ceea ce e puțin probabil să se întâmple în 2024. Dacă aveți vreo idee cum aș putea face asta, mi-ar plăcea să o aud 😊. Nu-mi permit financiar deocamdată câteva săptămâni sabatice.
Știm că ești mare fan al serialului The Office. Dacă ai scrie o poezie despre un personaj din serial, care ar fi acela și de ce? În ce locuri neașteptate ți-ai găsit inspirația pentru poezie?
Dwight Schrute ar fi în mod clar alegerea mea. E personajul cu care am râs, plâns și am parcurs un carusel emoțional de o complexitate rară. În poemul meu pe care probabil că-l voi scrie la un moment dat, Dwight îi scrie o scrisoare de dragoste lui Pam Beesly, neironică și asumată. Rămâne de văzut dacă o va expedia sau dacă va ajunge în coșul de hârtii.
La capitolul locuri neașteptate aș adăuga cabinetul de psihoterapie, unde urmez o procedură numită neurofeedback, care să mă ajute să dorm mai bine. Sunet, imagine, vibrație și electrozi montați pe anumite puncte din scalp. Am generat 2-3 texte pornind de aici, pe unul probabil îl voi citi și la Laboratoarele Visceral. Unde mai pui că neurofeedbackul se simte, din postura de beneficiar, ca un joc video din anii ’80 -’90. Înainte de AI a fost Nintendo.
