Interviu ăiacupoezia: ”eram frustrat de prețiozitatea și gatekeeping-ul multor evenimente artistice”
Autoare: Maria David Foto: Vlad Cojocaru
Pe ăiacupoezia e posibil să îi știi deja. Organizează, de mai bine de un an, seri de open-mic în București, care adună laolaltă poetx amatorx cu poetx publicatx. Citește cine vrea, când vrea, cum vrea este motto-ul lor (chiar foarte catchy, dacă mă întrebi pe mine). Când au dat drumul la treabă, nu s-au promovat pe social media. S-a aflat din gură-n gură. Eu am avut norocul să îl știu pe Hudici din vremea liceului. Venise într-o seară în Beat-ul vechi, de pe Vasile Lascăr, unde au avut loc primele lor evenimente. Eram și eu pe acolo și ne-am salutat, apoi am aflat că venise chiar să vorbească la bar despre seara de poezie.
Nici nu cred că se punea problema de open-mic pe atunci, nu-mi amintesc să fi avut vreun microfon. Era ceva restrâns, ca între prieteni. Ne-a invitat pe toți cei de la masa mea. Și eu mă apucasem de vreun an să scriu poezie și mi s-a părut interesantă ideea de a o citi de față cu alții. În multe feluri, ce au făcut ei mi-a dat curajul de a mă expune în continuare, în diverse spații și cu tot felul de oameni. De aceea, m-am bucurat să le pot pune întrebări despre impactul resimțit de ei, despre procesul din spate și despre viitor. Nu are rost să le fac introducerea, căci i-am rugat să se prezinte singuri, oricum își doresc ei să o facă.
Sofia - Sunt Sofia, am 23 de ani și am absolvit Literele și Filosofia la UniBuc, iar acum sunt anul I la master la ULBS. Încă din liceu am făcut voluntariat la tot felul de asociații și am interacționat cu comunități defavorizate și discriminate, iar asta a contribuit mult la cine sunt acum. Am copilărit în Târgoviște, sunt rapidistă și iubesc plăntuțele.
Opri - Salutare! Sunt Opri, am 23 de ani și, în prezent, sunt plecat cu Erasmus în Atena. În țară, sunt student la Sociologie și am și jobul de librar, ceea ce e foarte drăguț.
Hudici - Mă numesc Hudici Dan, am 22 de ani, mi-am terminat licență în Psihologie și încă nu sunt la master. Îmi respect vioara, prietenii și pisicile. Nu am un backstory inspirațional, am făcut tot felul de chestii dar știu că adevărata constantă în viața mea a fost zona artistică, chit că era vorba despre muzica sau teatru. Un poet care îmi place tare mult e Dan Sociu.
Rebecca - Anna Petrovna a zis în Platonov “sunt o femeie deșteaptă și fără niciun rost” și deocamdată rezonez foarte mult cu asta. Îmi caut un sens, pentru moment știu că îmi place poezia, teatrul, să citesc haotic câte 4 cărți în același timp, să stau cu pisicile mele, Marius și Baby, și să călătoresc mult. Încă mă caut și încerc să dobândesc, în timpul căutării, skill-uri diverse. Poetul meu preferat e George Coșbuc (quirky, știu). Am reușit performanța de a pierde două avioane consecutiv. Cam atât. Aflați mai multe despre mine din poezia pe care o scriu, în ultimul timp am folosit-o drept terapie.
M: Povestiți-mi cum a început ăiacupoezia. Ce v-a motivat sa organizați evenimentul? Rebecca, tu ai venit mai târziu. Ce te-a motivat să li te alături?
Sofia: Ăiacupoezia a început în Beat Bar Umanist, care era atunci pe Vasile Lascăr. Practic, la o bere. Opri și Hudici au venit cu ideea, iar în drum spre Beat (veneam de la o piesă de teatru) mi-au povestit despre asta și de ce s-au gândit că vor s-o facem împreună. Eu am zis da. Am simțit că lipsește un astfel de spațiu în București, adică o scenă deschisă unde să poți citi ce ai scris, să poți asculta și să se formeze, până la urmă, un dialog. Cred că asta e miza.
Opri: Atunci când am propus să începem proiectul ăsta cu serile de poezie, principala mea motivație era cumva mai degrabă reacționară. Cu alte cuvinte, eram frustrat de prețiozitatea și gatekeeping-ul multor evenimente artistice pe care le mai vedeam și am vrut doar să fac ceva care nu se ia în serios și nu se pupă singur pe frunte.
Hudici: Motivația mea pentru astfel de seri vine din liceu de când mergeam cu Opri și puneam amândoi cheta de un pahar de vin la niște seri de poezie similare cu ale noastre, doar că nu erau chiar open-mic și nu cred că erau destinate tuturor. (Tot în Beat se desfășurau). Când am auzit de ideea asta am fost foarte entuziasmat pentru că am ocazia sa fac asta cu Opri și Sofia, deci o sa fie fun. Și pentru că din liceu am avut o pasiune pentru scris și mi-as fi dorit și eu un spațiu care să încurajeze exprimarea liberă.
Rebecca: M-am implicat mai mult sau mai puțin orbește, am cunoscut-o pe Sofia la puțin timp după ce proiectul a început, ne-am apropiat, a început să discute cu mine despre seara de poezie, mi s-a părut super cool. am început să vin, să mai citesc, să mai beau, să mai arunc o idee dacă aveau nevoie. când am auzit că va fi nevoie de ajutor în organizare, nu m-am gândit de două ori dacă să mă ofer sau nu, știam deja că e o inițiativă în care eu cred și decizia de a mă implica a venit rapid pentru că, pe scurt, susțin orice mediu care încurajează libera exprimare care să fie cu totul liberă, deoarece multe dintre contextele artistice deja existente au o doză de elitism și mi se pare important să ajut să ducem mai departe acest mediu safe.
M: Prima seară de poezie (la care am fost și eu), în Beat, a adunat, în total, vreo 15 oameni, poate maxim 20. Nu sunt sigură câți oameni au venit la I-auzi una, pentru ultima ediție organizată, dar aș îndrăzni sa zic ca au fost peste 100. Știu ca v-ați mutat din Beat fiindcă aveați publicul prea mare. Oamenii se plângeau des ca nu au loc nici în picioare. Cum vi se pare ca a schimbat mărimea publicului atmosfera evenimentului?
Sofia: Evenimentul s-a schimbat destul de mult, dar cred ca ideea s-a păstrat, iar asta mă bucură. La început au venit (cum era de așteptat) prietenii noștri, și de asta atmosfera era mult mai intimă. Scena era cumva mai prietenoasă când citeai în fața a 15-20 de oameni pe care îi mai și cunoșteai. Acum publicul e mai mare, agitația e mai mare, sunt tot mai multe fețe noi, dar cu toate astea scena a rămas primitoare și publicul curios. Oamenii tot vin și vor să citească, ceea ce ne spune că merge, că evenimentul, deși a crescut, nu a luat o altă direcție.
Opri: Uhh, cu siguranță s-au schimbat destul de tare unele aspecte ale evenimentului. Dacă în Beat, persoana care citea se așeza la o masă, în mijlocul camerei, acum ea se urcă pe o scenă, cu lumini, microfon, boxe și toate cele. Poate toată treaba asta a mai redus din atmosfera intimă care era la început, dar este normal, adică nu e tocmai ceva controversat să spun că mărimea unui grup e invers proporțională cu nivelul de apropiere emoțională dintre membri. Mi se pare, totuși, frumos faptul că, deși vin constant peste 100 de persoane, atmosfera tot una prietenoasă rămâne. Singura diferență este că nu prea mai ai cum să interacționezi cu fiecare persoană prezentă într-o seară. Dar, dacă ești pus pe discuții, eu zic că tot a rămas blană.
Hudici: Eu cred că mărimea publicului a schimbat puțin acea atmosfera intimă ce avea loc în Beat și presupun ca oamenii se simt mai expuși atunci când recita. Cred că e o schimbare pozitiva, totuși, deoarece mai mulți oameni pot participa la serile de poezie și mai mulți au ocazia să-și împărtășească poezia cu noi.
Rebecca: Mi se pare că evenimentul a evoluat organic. cred că Beat a fost locul perfect în care să înceapă toată treaba. Era drăguț că era intim, dar de la un punct era clar că este nevoie de mai mult spațiu. Mi se pare mișto că în continuare există un aer intim și personal, deși locația e mai mare. Bănuiesc că ține foarte mult de atmosfera întreținută de public, că deși numărul persoanelor este mai mare acum, “calitatea” oamenilor este aceeași.
M: Având in vedere ca majoritatea timpului vi-l petreceați pe scena ascultând poeme de tot felul, mă întreb dacă simtiti ca asta v-a influențat procesul creativ în vreun fel. Știu ca scrieți toți, si chiar m-am intrebat: oare scrieți diferit de cand cu serile de open-mic? Ati avut vreun moment din asta de “a-ha! asta e influenta poetxlor pe care i-am ascultat pe scenă”?
Sofia: Spre deosebire de Opri și Hudici, de când organizăm serile de open mic eu am început să scriu din ce în ce mai puțină poezie, iar în ultimul timp n-am mai scris deloc. Partea interesantă e că am început să scriu cronică literară. Mă interesează ce se întâmplă cu poezia azi, care e stilul care domină și de ce, și cum se face că unele poezii au mult succes la public, iar altele care pe mine mă impresionează nu prind deloc. Discuțiile despre poezii pentru mine sunt super prețioase. Am surprize, bucurii și întrebări la fiecare ediție, deci pot spune că m-au influențat oamenii care vin și citesc, dar nu în poezia mea, ci în felul în care văd poezia contemporană.
Opri: Categoric! Îmi place mult mai mult ce scriu acum. Sincer să fiu, cred că înainte aveam tendința să fiu mult mai pretențios și anacronic, deși asta nu se potrivește deloc cu personalitatea mea. Să aud atâtea poezii bune și atâția oameni diferiți chiar m-a făcut să realizez că nu există o rețetă pe care trebuie s-o urmez sau un tipar în care să-mi doresc să mă încadrez. Nu știu, simt că datorez asta în foarte mare măsură persoanelor care au tot venit de-a lungul timpului, ei m-au făcut să adopt tonul ăsta general care e mult mai vesel și mai ironic și mai jucăuș, acum simt că există coerență între mine și scriitura mea.
Hudici: Eu chiar am simțit o influență asupra scrisului meu de când ascult poeziile oamenilor de la aceste seri. Am început de câteva luni sa scriu fără rimă, să încerc stiluri noi, sa încerc sa îmi schimb felul în care îmi transmit ideile.
Rebecca: Cu siguranță! Asta e una din chestiile care îmi place cel mai mult la seara de poezie, inspirația cu care ne încărcăm toți. Ador că putem “fura meserie” unii de la alții. S-a schimbat atât felul în care scriu, cât și felul în care îmi privesc propria poezie. Cred că înainte mă luam prea în serios.
M: Cum arată în general ziua de dinainte de Open Mic pentru voi? Care a fost cea mai mare provocare întâmpinată de voi în “profesia” de organizator de evenimente?
Sofia: Cea mai mare provocare a fost când un om foarte beat n-a mai vrut să se oprească din citit (citea proză dintr-o carte deja publicată), iar toată seara s-a transformat într-un shitshow. Am încercat să-i stingem lumina, am negociat zadarnic un timp limită după care să se oprească, a intervenit barmanul… Riscurile de a organiza open mic-ul într-un bar, presupun
Opri: Păi... Trebuie să încep prin a spune că cea mai mare frică a mea este de a vorbi în public, așa că, din cauza emoțiilor, nu prea reușesc să dorm în seara de dinainte. În general, apuc să dorm vreo 2 ore, iar apoi pe la 6 dimineața mă duc să mă plimb, ca să mă calmez puțin. Apoi mai rezolv ce treburi am de rezolvat, iar după asta, de obicei mă duc s-o vizitez pe mamaie. Și pe la ora 2 încep să beau, iar pe la 5-6 plec înspre bar, sperând că sunt îndeajuns de beat încât să nu leșin de frică. În orice caz, cea mai mare provocare cred că este sincronizarea dintre părțile implicate. Deoarece toți avem joburi și poate facultate, e foarte dificil să găsim o zi în care să fim cu toții liberi și, totodată, barul să fie disponibil. Avem discuții interminabile pe tema asta. Uneori e nevoie ca cineva să facă vreun schimb de tură sau chiar să își ia concediu pentru ziua respectivă.
Hudici: La început cea mai mare provocare era să obținem un microfon pentru oameni ca să poată fi auziți. Am avut noroc ca cei de la Grădina Sticlarilor se știu cu cei din Beat și aveau încredere sa ne împrumute microfonul. Apoi, in Decembrie, am avut parte de o seara puțin mai haotica unde un tip beat nu voia să mai plece de la microfon și a durat cred ca vreo 30 de minute sa fie convins sa plece, noroc și aici cu Dudu (să trăiască Dudu) și cu George de la Șangri-La că a avut răbdare cu el. În rest au mai fost mici probleme logistice sau tehnice legate fie de scaune fie de funcționarea microfonului. În afară de situația de la început și faza din decembrie nu cred ca am avut cine știe ce provocări.
Rebecca: Până acum, doamne ajută, n-am întâmpinat multe probleme, fiind cea mai nouă achiziție a echipei.
M: Care este cel mai frumos lucru pe care vi l-a spus cineva legat de seara voastră de poezie?
Sofia: N-a fost neapărat un lucru pe care mi l-a spus cineva, dar a urcat la un moment dat pe scenă o persoană care a citit ceva foarte intim și a început să tremure din tot corpul. Au fost persoane care au urcat pe scenă și au plâns. Uneori m-am întrebat dacă noi facem poezie sau terapie, iar asta deschide o altă discuție despre panorama poeziei confesive azi. În fine, ăsta e pentru mine un posibil subiect de dizertație.
Opri: E greu să spun exact care este cel mai frumos, am primit o grămadă de feedback pozitiv care m-a emoționat pe bune. Mulți oameni care ne-au spus că evenimentul i-a ajutat atât artistic, cât și personal, dar și mai mulți care ne-au mulțumit din suflet că am construit o comunitate atât de prietenoasă și deschisă, în care toată lumea se poate simți în largul său și poate scăpa de o parte dintre anxietăți. Dacă trebuie să fiu mai punctual, aș spune că m-au impresionat maxim mesajele de la oameni care nici măcar nu locuiesc în București și care fac ore bune pe drum pentru a veni la eveniment. Când oameni din Timișoara mi-au scris ca să mă roage să îi anunț imediat cum stabilim data, deoarece trebuie să își ia zile de concediu și să cumpere bilete de tren, aproape m-a apucat plânsul.
Hudici: O să las câteva citate rămase în minte: „Mie chiar mi-a schimbat viața seara voastră”, „Am simțit ca aici sunt mai aproape de artă, de pasiunea mea, după o lungă perioada în care am fost deconectat”, „Mă bucur ca ați creat un spațiu pentru atâția oameni aici”, „Eu mai am teama de a vorbit in public și mă bucur ca am putut recita în fața lor”. În rest au mai venit oameni sa ne spună ca le place foarte mult ceea ce facem aici și că Bucureștiul are nevoie de astfel de seri și ne-am bucurat tare mult de entuziasmul pe care l-au prezentat oamenii.
M: Ce aveți în plan pe mai departe? Opri & Sofia, știu că voi urmează să plecați din București. Sunt curioasă dacă v-ați gândit deja să contribuiți în vreun fel la scena locală de poezie din Sibiu sau din Atena. Hudici, Rebecca, dacă nu e indiscretă întrebarea, ce urmează pentru voi? Să ne așteptăm la un rebranding al evenimentului?
Sofia: Mi-aș dori mult să contribui cu ceva la scena locală de poezie de aici, dar abia am ajuns în Sibiu și rămâne de văzut ce oameni întâlnesc și cum se așează lucrurile. Mi-ar fi greu să pornesc la drum singură și nu cred că e deloc distractiv. Pentru mine echipa e foarte importantă.
Hudici: Păi, avem câteva idei pe care o să încercăm să le punem în practică, să vedem cum reacționează lumea, cum ar fi: o seara de muzica (separată de cea de poezie, care să se desfășoare într-un stil relativ similar), ne-am gândit să avem și o entitate juridică (ni s-ar părea utilă pentru colaborări), să facem seri bilunare de poezie și, momentan, cam atât. Mai întâi să vedem cum facem cu primele idei. În rest încă ne mai gândim cum am putea să dezvoltăm genul ăsta de seri. Și nu, nu cred că este cazul de rebranding. Ar fi funny să ne transformăm în ăla/aiacupoezia în caz că ar rămâne un singur om.
Opri: Uhh, nici nu știu cum aș putea contribui la scena de poezie din Atena. Nu cunosc nici limba, e cam ciudățel. Dar sunt în continuare implicat în proiectul ăia cu poezia și, din martie, când revin în țară, voi fi prezent și fizic la toate evenimentele.
Rebecca: Evenimentul o să își păstreze esența originală, asta e cert, am căzut cu toții de acord. Ai cam ghicit unul din planuri, vrem să ne plimbăm puțin prin țară, acolo unde suntem doriți, să încercăm să împărtășim atmosfera de la București în mai multe orașe. Pe lângă asta, vrem să explorăm mai multe feluri de exprimare artistică, păstrând “regulile” de la poezie. Primul experiment va fi acum, în noiembrie, când vom organiza un open mic de muzică.
