Andreea Ciobanu: „eu am jumătate de tiroidă și aș fi obișnuită / și cu jumătate de inimă”

Recenzie de Călin Niţă


Andreea Ciobanu e studentă, iubitoare de cafeluță și munte, iar poezia este spațiul unde locuiește când overreacting. Vorbește despre oamenii de care se îndrăgostește zilnic, singurătate și lucruri la care nu poate ajunge.


Prin scenele narative alese aparent aleatoriu și prin verbele la persoana a doua, poeziile Andreei Ciobanu fac cititorul să se simtă ca un pasager purtat prin viața poetei. O vedem iubind, făcând cumpărături la Lidl și ascultând Lorde în parc la miezul nopții, iar în acest cadru intim, tehnica de flux al conștiinței e firească. Exprimările jucăușe, ca diminutivele, cantitățile exacte de iubire și formulările "oficiale" ca "autorul nu a declarat asta" oferă de asemenea autenticitate poemelor. E relaxant că în loc să își vadă poeziile ca pe niște aparate tehnice în care trebuie înghesuite cât mai multe metafore, Andreea alege un stil lejer, în care își lasă vocea să strălucească.


*

datorită ție am scris și eu ceva mai puțin apăsător.



n-am mai scris despre amor sau lucruri ce mă întristează

deși mereu când consum bere chiar și 

cu aromă de fructe & 3,5% alcool

mă gândesc la tine 



și parcă nu-i totuna dar țin să cred că ești frumos

și dacă te-aș pune la mine în poezie,

conținutul ar fi doar numele tău plus minus

dependențe ce mă apasă 

și nu se tratează cu pilule leacuri băbești sau afecțiune.



vremea arată că în bucurești

va ploua trei nopți la rând și gata cu ieșitul

la miezul nopții în parc ascultând lorde

și dându-mă în leagăn, crezând că astfel viața

de adult nu mă va lua în surprindere din nou.



femeia din tramvaiul 21 

își lasă greutatea pe sacoșele abia urcate

și își șterge lacrimile în timp ce 

în mine se rupe ceva și mi-e teamă că o voi vedea pe mama 



dacă intru pe sinonime.ro și scriu 

cu majuscule

dragoste

îmi va arăta cuvântul mama

și numele tău.


**

empowerment


corpul tău are nevoie de medicamente, uite,

scoate niște poezie din mine și înghite-o 

cu puțină cafea

dacă vrei, ia și 125 grame de iubire

așa vom avea împreună o inimă sănătoasă de 250 grame 

care nu va necesita terapie & pastile cardiovasculare

ia-o și joacă-te cu ea, cu jumătatea mea de inimă 

n-am nevoie în întregime de ea,

extraiubirea este oricum ineficace pentru o persoană

extratristă ca mine, nu crezi?




eu am jumătate de tiroidă și aș fi obișnuită

și cu jumătate de inimă, 

dar de tine îmi este milă să trăiești cu jumătăți,

să tânjești după afecțiune 

după mâini      priviri       seri semiromantice 

           dependențe și alinări.




nu trebuie să afli câtă durere poți duce

nu trebuie să te sperie aniversarea de douăzeci

nu trebuie să plângi după nimeni

în special după persoane cu care ai avut

un schimb de replici pe insta și nimic mai mult

trebuie să-ți folosești și rațiunea,

trebuie să faci liste și liste și mai multe liste

cu locuri pe care ai să le vizitezi în următorii  cinci ani




trebuie să-ți pui și astăzi alarma,

să te trezești înainte de deschiderea de la lidl

pentru a prinde foietajele fierbinți,

trebui să-ți prepari cafeaua și să reduci

consumul excesiv de tutun

știi doar cât de greu e să te descurci cu banii,

trebuie să înghiți poezie scrisă de oameni extratriști

ca doza să fie mai tare

și să reziști depresiei de sfârșit de vară. 


***

un prieten îmi spunea că se simte

as in a writers' block

și am început să cred că și dragostea m-a trecut acolo




am ajuns să iubesc unele zile de vară

în timp ce prietena mea gătește ciuperci cu sos chilli,

zilele în care ne ia douăzeci de minute în lidl

să ne decidem ce sticlă de vin luăm

și pierdem autobuzul la nici un metru distanță

dar e okay andreea ești pe linia de plutire

cu prietena ta care a făcut unsprezece ore

să fie cu tine în cele mai călduroase zile de vară.




serile de vară obișnuiesc a fi seri cu poezioare

citite în cișmigiu pe o băncuță obosită

în care auzi povestioare despre iubire & albinuțe

spuse de cei mai frumoși omuleți

văzuți de pupilele tale în seara aia, în care

te-ai simțit pentru prima oară pierdută când ți s-a spus

că un lucru frumos pe ziua de azi, a fost făcut și de prezența ta




(autorul nu a declarat asta, dar sună bine 

pentru o persoană care nu primește des

complimente declarații pupici pe frunte,

sună bine pentru amânarea unei nopți triste)

Previous
Previous

Irina Moga: „încep să ascult cum moleculele lovesc imaginația mea de plastic”

Next
Next

Alina Pietrăreanu: „tristețea mea nu ajută la nimic / dar mă stresează mai rău decât oceanele”