Briseis Stan: „finalul a fost de mult și nu impresionează/umbra ta e atât de aici”
Recenzie de Călin Niţă
Briseis Stan este studentă în anul IV la Facultatea de Medicină. În afară de scris (& literatură), mai este pasionată de fotografie și pus mușchi la sală. Încă nu a realizat ceva notabil, dar mai are timp.
Briseis arată multă creativitate prin diversele moduri în care se joacă cu structura poemelor. Secvențe ca “umbra ta/ e atât de aici”, inversiunea haotică și ingambamentul din "Întrebare" și tăietura din versurile “și mușchii ți se zbat, de parcă / te uită în goana nebună a zile / n-ar fi văzut calciu în viața lor” sunt toate "imperfecțiuni" fundamentale în identitatea poemelor. Încă nu pare să aibă un stil foarte clar definit, dar pentru o poetă la început de drum ăsta e un semn că sunt foarte multe direcții încă neexplorate în care poezia ei ar putea să meargă, mai ales în contextul în care toate experimentele ei aduc ceva valoros textelor.
Ce e important de menționat aici e faptul că lipsa unei "voci" care să îi unească poeziile nu înseamnă că nu știe ce vrea să transmită. Am rămas plăcut impresionat de felul în care atunci când i-am sugerat să facă mici schimbări la poezii, ea mi-a integrat feedback-ul intr-un mod care doar a adaugat la originalitatea și caracterul personal al imaginilor construite. Asta arată, cred eu, că în continuare Briseis are nevoie doar să găsească întrebările potrivite cărora sa le răspundă prin poeme, răspunsurile existând deja undeva în mintea ei.
A.
când în sfârșit fac aerul să miroasă a gheață tot
ce vreau e să mă joc cu frunzele din părul tău
fără să te pot atinge –
este licărirea asta slabă de soare
ea mă întoarce din drumul tău
când ieși din cadru eu știu că nu are cum să se termine
finalul a fost de mult și nu impresionează
umbra ta e atât de aici
te găsesc în fiecare vers de Земфира
întrebare
mint
pe mine, mă
dar mai ales pe ceilalți
oameni – mă înspăimântă cu întrebările
lor cum adică “ești supărată?”
mint
și dacă insistă, dacă simt cumva că le pasă și
mai important de atât, dacă există posibilitatea
să nu le mai pese
MINT
e asurzitor
(ce e la mine în cap când)
îmi spun că uite
am reușit
nu mai știu care era răspunsul la întrebare
post-insomnia clarity
tremură în tine pupilele
şi vrei să dormi?
să uiți
să taci
și să asculți
cum în întuneric nu se mai țese nimic
-deocamdată
ce sparge tăcerea este întocmai frica de tăcere
nu vrei s-auzi, nu
dar pretutindeni
bâzâie ușa care sigur e descuiată
parcă simți un curent și
atomii se ciocnesc atât de lent
frecatul particulelor îți țiuie în ureche
şi mușchii ți se zbat, de parcă
te uită în goana nebună a zile
n-ar fi văzut calciu
în viața lor
ai dat ture în pat în noaptea asta
plimbări interminabile de la un capat la altul
ai ars atâtea calorii
şi nici măcar nu a fost sex
