David Cuzino: „și atomii se îmbrățișează atunci când e liniște”
Recenzie de Ștefan Pușcașu
David Cuzino studiază medicina la București, dar de vreun an se ocupă și de scris. Îi place foarte mult să fie sincer și să vorbească despre sentimente, ajutat de prezența reală sau imaginară a pisicilor lui.
David mizează pe un microunivers care trece printr-un proces de antropomorfism, astfel elemente precum atomii sau macrofagele devin “personaje principale” în poeziile ce se amestecă în viața lui împreună cu pisicile sau spațiile cibernetice aparent confortabile („Îmi place să urmăresc/ eseuri video/ despre tot felul”). David are mult potențial în jocul afecțiunii către microunivers sau exprimată pe Whatsapp unde trimite „tot felul de linkuri și pisici”, dar îi sugerez să fie atent la construcții care pot părea clișeice („amestec imiscibil”) sau locuri unde excesul de prepoziții îi îngreunează flow-ul („ca să se separe ideile”).
Îmi forțez degetele și urechile
acum că Nadia nu e aici
mă agit și mă învârt atât de tare
ca să se separe ideile
într-un amestec imiscibil
de straturi clare de atomi
pe care îi voi lua în brațe tare de tot
și voi obține o excitație
voi răspândi căldură de la distanță
fără să știu ce va fi
când voi fi complet dezgolit
de electroni
Și atomii se îmbrățișează
atunci când e liniște
își întind mâinile
se aude apoi doar un oftat
același pe care l-am auzit și eu
după ce dădusem totul din mine
ca o rază, nu ca o lovitură
un semnal care a spus că e loc pentru tine
pe jilțul gol
unde te așezi cum vrei
fiindcă sunt mereu acolo
să-l colorez și să-l decorez
să o aduc pe Dora să stea pe tine
este rândul ei
să ne spună cum e cu torsul și împletitul
Hai să nu mai fim singuri
Oboseala mea provine de la
macrofage
Au obosit de la cărat atâta praf
Au plecat în vacanță
și s-au oprit la mine în mușchi
Asta i-a cam înțepenit
și de aceea mă găsesc
întins pe spate pe marginea balconului
Nu pot face altceva decât să mă uit în sus
Cerul e cam murdar azi
și mai e și în dungi
dar asta îl face mai deosebit
să știu că și cerul poate greși uneori
că se mai odihnește din când în când
Și fiindcă stăteam așa
au venit peste mine
Nadia și Luna
Acum chiar că nu mă mai ridic
Hai la țigară
Știi că nu fumez. Și parcă nici tu
Așa e
Păi și de ce mai întrebi
Nu știu. Voiam să aud cum îți vibrează coastele. Ție-ți plac vibrațiile mele
Mă încălzești. Vrei să o auzi pe Dora de fapt. E tot acolo în plămân;
a ieșit puțin azi doar că s-a umplut de mizerii și stă bine ascunsă. Se ventilează
Nu te las să-ți faci temele azi. Hai doar să stăm să ne uităm la Casa Poporului la
Notre Dame la guguștiuci și la poezii
Tragi de timp ca să mă lași să uit de teme
Hai să nu mai facem teme azi că ai făcut prea multe
Altfel o să te pui pe gândit
Nici asta nu e prea bine dar după atâta agitație liniștea e a ta să o umpli
Mi-ar plăcea uneori ca cineva să-mi spună
că merg pe drumul cel bun
că sunt bine
că la final, oricare ar fi,
mă așteaptă zâmbetul meu
oricât o fi costat el
și că brațele cuiva
o să fie și ele acolo
să mă ia pe sus
așa cum te iau și eu
pe tine Nadia
