**Evelyn Sim** are 20 de ani, este studentă la Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie, specializarea Biochimie în Timișoara. Iubește cafeaua, poezia, știința și orice scris de Kafka. Este prima dată când încearcă să își expună public poeziile și abia de anul acesta a început să fie activă în spațiul poetic. Singura realizare pe acest plan este faptul că a câștigat anul acesta Concursul de traduceri de poezii contemporane organizat de Zona Nouă.

Evelyn își face apariția în scena poetică cu două poeme - îndrăznesc să spun chiar - apocaliptice. Aceasta te face să ți-o imaginezi ca fiind singura persoană rămasă pe pământ, totul fiind doar amintire și trai pe pilot automat. Important este verbul ”a imagina”, deoarece Evelyn este o poetă a imaginilor; astfel este tare dificil să îi citești poeziile fără să ți se deruleze în minte fiecare vers, fapt la care ajută limbajul clar folosit, imaginile fiind construite într-un mod simplu și eficient. Monotonia, indiferența, obișnuința, plictiseala simțite în vocea ei poetică formează doar o perdea foarte subțire după care se ascund sentimente copleșitoare ajunse în pragul paroxismului. Este interesantă existența simultană a acestor două atitudini opuse asupra vieții, dar și relația autoarei cu perioada copilăriei, de care pare distanțată, dar care totuși este prezentă în ambele poeme, altă dovadă a polarității și misterului poeziei ei.

Poezia lui Evelyn este puternică și plină de potențial pe care timpul, exercițiul și încurajările îl vor ajuta să înflorească. Acestea fiind spuse, vă invităm să îi citiți în continuare poemele și, dacă vă sunt pe plac, să nu vă sfiiți din a-i transmite și ei asta. Îi urăm mult succes în continuare și, firește, îi mulțumim că a ales să își publice primele poeme pe site-ul nostru.

poem scris la marginea pământului

stejarul ale cărui crengi deasupra capului mi se scurg

- pe omoplați, pe abdomen, până-n pelvis

mă salută - femeia-soldat, cu bocancii până-n dinți

și coapsele prinse în capse argintii; nu cumva

o creatură să se infiltreze în ceea ce am învățat

să ascund

cât costă să îmi fac o analiză preventivă

în caz că toate lucrurile mărunte din fața irișilor mei

vor exploda în fața tuturor care mă privesc

ecranul mare, negru, martor al traumelor generaționale

parcă mereu în reluare

cine m-a învățat oare să mă apăr?

cine mi-a impus o viață de realizări

și cum am ajuns la marginea pământului, chiar aici

sub umbra ultimului stejar, cine

îmi va ierta sufletul dacă sar acum

în afara ecranului obscur, cu oameni mici

care locuiesc în televizor și radio

așa cum credeam când aveam 5 ani

și picioarele mele de abia atingeau pământul.

luna e mai aproape și neliniștea-mi răpune visarea

cine știe cât de curând va răsări și soarele

și părul alb mă va face să nu mai am încredere

în mine

până la apus nepăsarea - o planetă distanță

Butterscotch

Zilele trec, zilele vin, azi zac

mă las învăluită de căldura plușurilor

nu mai sunt copil, să nu îndrăznească cineva

să mă mai numească așa

azi zac și plouă și becul

din living e galben

îmi amintește de butterscotch

și cald și parcă mă mai dezgheț.

zile ploioase când tot ce fac e să zac

familiaritate s. familiarism; degajare nestingherită

cad picuri pic pic pic și ceaiul verde

amestecat cu miere e diferit, mama

îl făcea cu două lingurițe pline-ochi

de zahăr. acum mi-ar crăpa limba

azi zac și mă afund în cearșafurile

spălate cu un detergent mai ieftin

decât Dero

inflația nu-mi mai permite nici să miros

a levănțică și iasomie

dar nu-i nimic; am centrala pornită

nu mai suport suferința, îmi ajung nopțile

tumultoase

azi vreau doar să zăbovesc, să îmi reduc existența

în ceva ce poate voi înțelege și eu.

Evelyn Sim: „dacă sar acum în afara ecranului obscur, cu oameni mici care locuiesc în televizor și radio”

Xenia Negroae: „ignoranța este prețul pe care îl plătim pentru a putea coexista fără să ne strivim unii pe ceilalți”

Eliana Anca: „Fă-mi o poză în această zăpadă cât mai sunt fericită”