Ana Maria Chițu : “oaselor mele strâmbe eu le sunt singura vinovată”
Recenzie de Clara Caradimu
Ana Maria Chițu este studentă la Universitatea Națională de Arte și îi place să scrie mai ales proză scurtă fantastică, inspirată din vise bizare. Sapă zilnic în inconștient. Îi plac paradoxurile, lavanda, literatura și filosofia cu toate aromele, chiar dacă uneori înțeapă. Pe același fir narativ sobru face totuși haz de necaz cât mai mult posibil.
Ana-Maria folosește elemente din registrul anatomic și medical (plamânii, coloana vertebrală, infecția), pe alocuri jucându-se cu imaginarul ‘horror’ (cușca de oase), însă aceast ambient este contrastat de vocea unui eu poetic ludic, teatral, pe alocuri comic și chiar naiv. Vocea dinamică, ce când se adresează cititorului direct, când pare că se afundă într-un flux labirintic al conștiinței, dublată de imaginile suprarealiste și atmosfera per anasamblu, aduc un aer proaspăt construcțiilor sale poetice.
De asemenea, maniera în care poemele ei pare că atacă, dar și mângâie deopotrivă, amintesc de poezia Norei Iuga, care, în același sens, îmbină aceste senzații contrarii pentru a-și dezarma cititorul.
conspirația
Conspirația stă în felul următor: șoferii dau căldura la maximum ca să transpirăm în aglomerație în autobuz să ne dăm jos în frig să răcim să facem pneumonie. (sunt mână în mână cu spitalele)
pe mine nu m-au îmbolnăvit fiindcă în loc de 2 plămâni am 3.
unul este de rezervă uneori dacă vrea îmi spune glume
ăla e plămânul de inspirație acolo îmi depozitez inspirația.
nu fumați pe lângă mine că-mi asfixiați plămânul
și îmi fug prin strănut ideile, măi!
așa am trăit vreo 2 ani în procesul de respirație.
oamenii fumau pe lângă mine, bebelușul plămân nr. 3 fuma și el pasiv golanul (nici nu știam de existența lui pe lume)
plămânul nr. 3 se afla în stare de comă atât de rău încât
zici că de abia naufragiasem pe aici pe acasă
nimic nu recunoșteam nimic nu mi-era drag.
ceva îmi zgâria plămânul nr. 3 ceva voia să-mi iasă pe gură și pe nas (într-o zi). erau cuvinte rele și perfide
și fiindcă n-am luat antibiotic n-am tratat plămânul nr. 3
mi-a ajuns la cap infecția
și delirez, dar delirez!
dacă vă întrebați cum am ajuns să scriu asta
și încă 50, probabil
stau să iasă din plămânul nr. 3.
Excrescența voastră, mai încet!
20 de scenarii de film de dragoste cu non-actori
1 dorință acută verișoară cu moartea
3 regrete în fine nu le punem la socoteală.
Eu dacă mă îmbolnăvesc de pneumonie nu mă îmbolnăvesc.
destinația lui în oasele mele strâmbe
oaselor mele strâmbe eu le sunt singura vinovată că le-am adus în halul ăsta. eu, copil năzdrăvan care nu avea ce face
mi-am luat coloana vertebrală am strâmbat-o puțin la stânga
la început a fost mai greu, recunosc
apoi un pic mai sus la dreapta
am rotit
doua coaste le-am înnodat
am făcut nod pe lângă inimă am spus că
atâta timp cât nu e nimeni pe aici atâta timp cât nimeni nu se oferă voluntar am să fac eu cușca asta din oase
am să fac eu dom'le
am să prind ceva dacă nu vrea să vină prins de bună voie
(ca la pescuit când eram mică și mergeam la pescuit și puneam o râmă în ac și pac uneori mai luam acasă un pește)
și am prins ceva și l-am închis acolo în nodul ăla.
eu copil naiv
eu copil naiv nu mi-am dat seama că așa m-am deformat
mai rău
eu copil naiv nu mi-am dat seama că de fapt
ce prinsesem eu nu era nimic.
era biet os de pește.
osul ăla de pește mi s-a blocat în nodul din vertebre!
e și acum acolo
de atâta timp
mă înțeapă uneori
când îmi amintesc
de El de omul deghizat al cărui zâmbet am crezut că l-am atins.
un os de pește ce-mi sculptează printre oase îmi rămâne în final
măi să fie ce os artistic
ce sculptor pătimaș
doarme în nodul meu vertebral astă-seară.
