Laura Dașcău : “Ea a pierdut prima sarcină/ Ca atunci când faci clătite/ Și pe prima o arunci/ Pentru că era de test”
Recenzie de Ștefan Pușcașu
Laura Dașcău scrie ca să nu uite stări, să retrăiască momente. Îi e frică de Alzheimer. Scrie ca să se plângă și ca să își spun adevărul. Scrie pentru că e prea boring să mediteze.
Laura Dașcău aduce în lumină o poetică a traumelor pe care le accesează cu o sinceritate extraordinară, fără să încerce să caute răspunsuri în ceea ce scrie. Ea explorează și chestionează relațiile cu celălalt (sex) care ia diferite forme (al tatălui sau al iubitului), folosind în acest dialog despre experiență (traumatică) diferite tipuri de măști, cum ar fi masca celuilalt non-uman („cintezoiul”, „tigaia”) sau cea a personajului ficțional („Nina”). Cea din urmă filtrează trauma personală și transformă vocea Laurei într-una colectivă și puternică. Poeta apelează la strategii pentru abordarea temelor unei realități crunte. Una dintre acestea ar fi exprimarea cu ajutorul unei imagistici aparent banale, dar convigătoare, care îi aparține autoarei („Ea a pierdut prima sarcină/ Ca atunci când faci clătite/ Și pe prima o arunci/ Pentru că era de test”). Altă strategie, care îi conferă poetei putere în fața traumelor și un stil care denotă cucerirea terenului în care scrie, este desimbolizarea stărilor emoționale, numindu-le ca atare și construind un discurs sincer („Au plâns amândoi de fericire”, „Și Nina a început să zâmbească”, „Așa mă simt eu, tata”).
1. Drum
În drum spre Mega
Am văzut un cintezoi mort
Sub o mașină
Roata din spate drepta
Îi parcase pe aripa
Murise luptând
S-a zbătut să iasă de acolo
Și i-a crăpat inima de la efort
Așa mă simt eu, tata
Când mă întrebi
Ce vreau să mă fac când o să fiu mare
Simt că încă mă zbat acolo
Sub roata copilăriei
Care devine din ce în ce mai grea
Cu fiecare ceartă, cu fiecare plânset
Pereții camerei mele sunt încă acoperiți
De tristețe
Și eu încă mă zbat acolo
Sub povara cuvintelor tale
Care sunt ca arsura de pe fundul tigăii Tefal
Tu și mama mi-ați luat-o
Când am intrat la facultate
Degeaba râcâi cu buretele,
Cu unghia
Până la sânge
Nu pot să le dezlipesc
Și pace
O să îmi rup aripa
Ca sa mă eliberez
Știu că o să îmi crească alta la loc
2. Nina
Cerul
Picura pe pagina albă
A unei noi zile
Dar azi ploaia nu era la fel
Tăcerea gazoasă
Căzuse peste sufrageria lor
După ce Nina a ajuns la spital
El stătea acum nemișcat pe canapeaua
Pe care cu doar o seară înainte
Au plâns amândoi de fericire
Când și-au anunțat părinții
Că vor deveni părinți
Ea a pierdut prima sarcină
Ca atunci când faci clătite
Și pe prima o arunci
Pentru că era de test
Nimic n-avea să mai fie la fel
Nici măcar un alt test de sarcină Pozitiv
Nu putea să mai înlocuiască scenariile inițiale
Cu camera copilului, jucăriile și căruciorul imaginar
Zilele au trecut
Pentru Nina zilele erau aceeași
El o iubea
Dar ea apăsa “Don’t ask me again” notificării
El insista
Și Nina primea apoi iubirea
Ca pe o revistă săptămânală
În cutia poștală
Acoperită cu rouă
Zilele au trecut
Și Nina a început să zâmbească
Din nou
Dar a lăsat o cută în timp
Ca un semn de carte
Pentru când voia să se întoarcă
La clipa când s-a simțit aproape-mamă
