Petra Torsan : “ia-mă de umeri dacă orbesc și iubește-mă ca pe unul din filmele tale”
Recenzie de Clara Caradimu
Petra Torsan caută să cunoască lumea prin simțuri și să fie cunoscută oamenilor prin gânduri care apucă lumina zilei doar când decide să le scrie.
Poemele Petrei se simt ca o serie bine curatoriată de imagini olfactive, senzații și gusturi („orașul căldurii moarte”, „ceea ce trăiam mirosea a zgură”), alcătuind o atmosferă ce pare desprinsă dintr-un film indie. Forța textelor stă în aceste asocieri ingenioase, cu ajutorul cărora te include în imaginarul ei poetic captivant.
Mai mult, poeta se află într-un dialog constant cu acest cadru hiper-realist, afectându-se reciproc („ești tramvaiul meu gol spre casă”, ,,hai să mâncăm zahăr cu lingurița”, ,,o aură de sfârșitul lumii care mă îndoaie”). Dimensiunea discursului poetic este concentrată în titlurile care intrigă cititorul prin plasticitatea lor.
mă descalț la crepuscul
senzații liminale
o aură de sfârșitul lumii care mă îndoaie
lumina de la finalul spectrului luminând pe sfârșite
mă descalț la crepuscul
o garsonieră la marginea cetății
în orașul căldurii moarte din care părea că nu mai scap
în câteva ore trebuia să fiu trează
dar eu n-aveam nicio părere despre nimic
senzație de sfârșire
e ultima oară când o să trăiesc
era ultima mea oră de viață
iar ceea ce trăiam mirosea a zgură
garsoniera de la marginea cetății care mă făcea să simt c-am murit pentru voi toți
conexiuni ca guma topită
două corpuri din carne sau din plastilină
o chestie hibridă - cele două corpuri devin
de nediferențiat.
ceva între sentiment care te pune cu fața-n jos
și impulsuri electrice moarte.
șocurile
le lași să cadă.
sunt ori două arătări
ori doi oameni
și între ei există ori conexiuni ca guma topită
ori numai niște oxigen
flori pe care le-aș ține cât mai aproape de inimă
mama parfumează casa cu flori de mentă albă
ești tramvaiul meu gol spre casă
pastila către inima mea zace moartă pe podea
hai să mâncăm zahăr cu lingurița
uneori mă gândesc la orbire
nu e niciodată îndeajuns de mult vin în sticlă
ori vină pe umeri
ia-mă de umeri dacă orbesc și iubește-mă ca pe unul din filmele tale
până la urmă ne găsim sfârșit în noapte
e un dans cu mâinile la ochi, un dans cu mâinile la spate
