Sabina Brandiu : “poezia e un loc de joacă”
Recenzie de Clara Caradimu
Sabina Brandiu a fost pusă pe planetă să observe, să noteze și să adauge rimă albă notițelor sale.
Secvențele pe care le descrie Sabina lasă impresia că ascund un sentiment pe care poeta nu îl arată direct cu degetul, ci îl lasă, mai cu seamă, să se subînțeleagă.
Astfel, ea creează un soi de dialog în interiorul textului, purtat între imagini ludice precum locul de joacă al parcului sau florile de pe pervaz și ștrasurile aurii, și elemente încărcate cu durere, precum incendiul sau acel “acasă” unde mai degrabă n-ar vrea să se afle. În acest sens, poeziile ei au un efect de familiaritate sau chiar déjà-vu, în care cititorul se simte apropiat de cadrul poetic, înaintându-i-se o invitație către identificare cu textul.
Fragilitatea, de parcă în orice moment ceva s-ar putea sparge în mii de bucățele (“te ții de scânduri ca de ultima salvare”), de asemenea, intensifică atmosfera textului. Această idee este accentuată și de titlul poemului “STEAG ALB”, ce poate trimite la o atitudine de predare, de acceptare în fața faptului că în orice moment s-ar putea declanșa o explozie.
Mai bine decât acasă
poezia e un loc de joacă
da, locul ăla cu tobogan din tablă
pe care nu prea aluneci și totuși
e mai bine decât acasă
mult mai bine
un scrânciob aproape rupt
de faci cruce înainte să te pui pe el
oricum, dacă e să cazi, asta e
e mai bine decât acasă
mult mai bine
și pe balansoar e cam ciudat
râde cineva de tine și te propulsează nemilos
dar tu te ții de scânduri ca de ultima salvare
ca în filmul ăla de acțiune
pe care l-ai văzut duminică, după prânz
și dacă ți s-ar rupe o mână
e mai bine decât acasă
mult mai bine
STEAG ALB
am așezat lumânările pe pervaz, lângă flori
(lalele cumpărate de la domnul cu mustață
din piață)
și aș folosi bricheta de ocazii
cu ștrasuri aurii prinse cu superglue
să ardă
aprinse, arată a peisaj morbid
și blând, cald, o flacără
care să-mi ardă perdeaua cu flori
și buline
să sune vecinii la pompieri
