Gabriel Mitan: „lăcrămioarele sunt ghiocei mai mici/ poate dragostea e fericire mai mică”
Recenzie de Bianca Alungulesei
Gabriel Mitan are 21 de ani, lucrează în depozit la emag ca să-și atingă visul de a ajunge la litere. A visat la asta de pe la vreo 17 ani, tânjește să fie profesor de română. Susține că are mintea ca stomacul unei vaci, mereu trebuie să rumege ceva. În mare parte scrie pe dicteu automat, dar spune că are și mult poeme la care se gândește, le uită și iar se gândește și iar le uită, până și le aduce aminte și face cu totul altceva. Foarte des susține că este volatil și mereu îndrăgostit. Ca o oală de ciorbă pe foc, sau ca o respirație caldă, când poți doar să șoptești. Adoră să vorbească despre el și să cunoască oameni și să-i asculte.
Gabi ne prezintă prin poemele sale un univers de un suprarealism blecherian, paroxistic și pe alocuri delirant, hipnotizând cititorul prin imagini inedite și perechi subiect-predicat neașteptate. Poemele sale sunt o strânsoare a cărei încordări fluctuează, dar care niciodată nu eliberează - există o tensiune constantă în textele lui Gabi, care fie este exprimată explicit, fie este un sunet de fundal de care nu poți scăpa. Reușește să redea tulburător de puternic ceea ce simte, plasând cititorul în râul gândurilor sale, unde imaginile curg atât de firesc încât e greu să concepi că sunt niște idei estetizate și ai impresia că pur și simplu așa sunt și așa au existat dintotdeauna. Show, don’t tell: Gabi este un stăpân deplin al acestei tehnici, iar pentru a mă supune și eu acestui principiu, încetez acest discurs aici și vă invit să îi citiți textele mai jos.
pe aici frigul e mălai umed apos pe aici frigul e pământ de sobă
un câine sapă în spinarea altui câine
dacă ai imitat vreodată un câine
și ai săpat în pământ după mămăligă
ai văzut cum doare pământul sub unghii pământul cu sânge
aici e un negru sub unghie mult mai important
din corpurile noastre ies frunze grele și lipicioase
vor fi acolo când înghețul va plesni
pe aici frigul pe aici frigul
cerșesc sânge caldă inimă inimă a mea inimă inima mea
tu ești doar o pompă doar un organ pe care toți te futem când e vorba de dragoste și
te futem în modul cel mai nașpa gen metaforic
poate dragostea trece prin alt organ
poate trece prin mâini prin ficat prin rinichi prin vezică pe unde treci tu? poate prin
picioare am picioarele reci cerșesc sânge cald sânge cald
ninge vreau să-ți zic vreau să te țin de mână de mâna ta rece vreau să-ți simt
c i r c u l a ț i a
lăcrămioarele sunt ghiocei mai mici
poate dragostea e fericire mai mică
dă-mi 50 de bani
te-aș fi vrut îmi umplu unghiile cu pământ mi se desprind puțin doare sângerează
sânge pământ săpătură
toate boabele din pilaf au visat nume
toate sunt înghițite din lingură
colții mei oboseala eu.
pentru că
cum să-ți vorbesc despre lumea văzută prin ochii mei fără mine?
aici trebuie să-ți folosești coaiele alea poetice care sunt doar imaginate spațiul în
care treci o plasă prin
te-aș fi vrut
și pământul ăla de sobă
